|
|
Paul BUJOR
Nume: BUJOR Prenume: Paul Nationalitate: romana
| | A trait 90 de ani.
Activitate: Biolog si scriitor. O viaţă bogată, desfăşurată în slujba ştiinţei şi a ideilor generoase. A fost timp de patru decenii profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi (1896— 1936) şi totodată codirector al revistei ieşene „Viaţa românească", a scris nuvele, mai ales închinate vieţii rurale, începînd cu Mi-a cîntat cucu-n faţă. S-a numărat printre iniţiatorii celei mai importante publicaţii ştiinţifice de nivel universitar a laşului şi tot el a întemeiat „Societatea de Sport şi Muzică" din capitala Moldovei. A făcut parte din grupul biologilor şi medicilor români socialişti, s-a simţit toată viaţa ataşat mişcării muncitoreşti, a condamnat reprimarea răscoalei ţărănimii din 1907 şi a cerut „reforme politice adînci şi serioase" în favoarea ţăranilor „nu gloanţe şi închisori".
A avut relaţii strînse cu mari biologi din România şi din întreaga Europă, dar printre prietenii săi apropiaţi s-au numărat de asemenea Alexandru Vlahuţă şi I. L. Caragiale. Mereu activ, vioi, inventiv, ştia să privească adesea dintr-un unghi cu totul nou lucruri considerate definitiv rezolvate. Poate de aceea penelul neîntrecut al lui Geo Bogza a scris cîndva despre el: „Avea un ochi mic şi rotund, de porumbel, pe care mereu îl rotea, plin de curiozitate, asupra lumii".
Născut la Tg. Bereşti (judeţul Galaţi), a efectuat studii secundare la Bîrlad. Primul său mare succes ştiinţific i l-a adus teza de doctorat (1891) (în cadrul căreia a elucidat stadiile de metamorfozare a unei larve de chişcar: Petromyzon planeri), contribuţie adesea citată de biologi din toată lumea.
La Iaşi, unde a profesat (după o scurtă carieră didactică la Bucureşti), ca titular al catedrei de zoologie şi morfologie animală, a organizat în mod exemplar laboratorul şi muzeul catedrei, devenind pionierul şcolii româneşti de morfologie animală. Printre discipolii formaţi de el, s-au numărat biologi însemnaţi ca Ion Borcea, C. N. Ionescu, I. Scriban. A predat de asemenea interesante cursuri de anatomie comparată şi embriologie, concepute, ca şi întreaga sa operă, în spiritul evoluţionismului darwinist; pentru susţinerea şi apărarea acestuia a purtat polemici de răsunet cu reprezentanţii întîrziaţi şi retrograzi ai creaţionismului şi fixismului, de esenţă mistică. Alături de Grigore Antipa, a fost unul dintre cei mai însemnaţi hidrobiologi români, cercetările sale asupra polipului (animal nevertebrat de apă, avînd capul înconjurat de tentacule) Veretillum şi asupra crustaceului Arthemia salina fiind astăzi înglobate în patrimoniul zoologiei. Un deosebit interes prezintă cercetările asupra formelor de viaţă din lacurile sărate, domeniu în care este considerat un pionier pe plan mondial. A stabilit cel dintîi procesul biologic, complex şi caracteristic, al cărui rezultat a fost formarea nămolului negru din lacul Techirghiol, cu concluzii acceptate de toată literatura de specialitate.
A fost membru de onoare al Academiei Române din 1948.
A activat, chiar şi în ultimii ani ai vieţii, cu acea îndârjire (el însuşi o numea „în-căpăţînare grozavă") care îl caracteriza, în cadrul Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa" din Bucureşti.
Observatii: Paul Bujor a crezut în misiunea sa de dascăl chiar mai mult decît în creaţia sa ştiinţifică, într-o lucrare din 1943 scria: „Din rezultatele experienţei mele de profesor, precum şi din rezultatele obţinute de unii colegi contemporani, sfătuiesc pe tinerii mei colegi ca, pe lîngă activitatea lor ştiinţifică, preocuparea lor de căpetenie să fie de a forma elevi distinşi -mai distinşi chiar decît ei... Numai aşa se va înfăptui un progres real în ştiinţă, mai ales în ţara noastră".
Categorii pentru Paul BUJOR: Biologie Literatura
Personalitati nascute in localitatea Beresti
Personalitati nascute in judetul Galati
Personalitati nascute in zona/regiunea/statul Moldova
Personalitati nascute in tara Romania 
Personalitati nascute pe continentul Europa de Est
Personalitati decedate in localitatea Bucuresti
Personalitati decedate in judetul BUCURESTI
Personalitati decedate in zona/regiunea/statul Muntenia
Personalitati decedate in tara Romania 
Personalitati decedate pe continentul Europa de Est
Personalitati aniversate la data de 20 iulie -
Evenimente din data de 20 iulie
Personalitati nascute in zodia Rac 
Personalitati aniversate la data de 17 mai -
Evenimente din data de 17 mai
Personalitati nascute in zodia Taur 
Personalitati aniversate in anul 1862 -
Evenimente din anul 1862
Personalitati aniversate in anul 1952 -
Evenimente din anul 1952
Personalitati din perioada 1862-1952 -
Evenimente din perioada 1862-1952
Comentarii Nu exista comentarii in baza de date! Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!
Personalitati celebrate in 20 iulie
| Ioan ATHANASIU (Sascut, Moldova, 1868 - Bucuresti, Muntenia, 1926) Fiziolog si medic veterinar ... |
| Dan BADARAU (Iasi, Moldova, 1893 - Bucuresti, Muntenia, 1968) Filozof, membru corespondent al Academiei Române.
Activitatea filozofică a profesorului Dan Bădărău se înscrie pe linia unui umanism înaintat, promovînd idei care leagă o epocă de alta, dînd soluţii adecvate f ... |
| Paul BUJOR (Beresti, Moldova, 1862 - Bucuresti, Muntenia, 1952) Biolog si scriitor. O viaţă bogată, desfăşurată în slujba ştiinţei şi a ideilor generoase. A fost timp de patru decenii profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi (1896— 1936) ... |
| Ferdinand I HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN (Sigmaringen, Baden-Wurttemberg, 1865 - Sinaia, Muntenia, 1927) Rege al Romaniei in perioada 27.09.1914 - 20.07.1927.
La moartea Regelui Carol I, tronul a fost mostenit de catre Ferdinand, fiul fratelui mai mare al defunctului Rege. Ferdinand, dupa cum ne spune Nicolae Iorga in "Istoria Romanilor", "era p ... |
| Alexandru OBREGIA (Iasi, Moldova, 1860 - Bucuresti, Muntenia, 1937) Medic, profesor la Universitatea din Bucuresti. A contribuit la dezvoltarea psihiatriei. A studiat morfologia sistemului nervos, schizofrenia, paralizia generala, a introdus in practica neurologica punctia suboccipitala. ... |
| Ilie POPA (Iasi, Moldova, 1907 - Iasi, Moldova, 1983) Matematician, profesor la Universitatea din Iaşi.
A făcut studiile liceale la vestitul Colegiu Naţional « Costache Negruzzi » (fostul Liceu Internat). Între 1927 şi 1931 Ilie Popa a urmat cursurile Facultăţii de Ma ... |
| Alexandru G. RADOVICI (Ploiesti, Muntenia, 1860 - Iasi, Moldova, 1918) A fost descendentul uneia dintre cele mai bogate familii romanesti din sec. XIX. Dupa absolvirea liceului “Matei Basarab”, din Bucuresti, pleca la Paris si Bruxelles unde studiaza dreptul. In perioada petrecuta in strainatate incepe sa fie atras ... |
| Francesco PETRARCA (Incisa, Arezzo, 1304 - Arqua, Padova, 1374) Mai tînăr cu 40 de ani decît Dante. Fiu de exilat, născut şi crescut în exil, a rămas toată viaţa un exilat. Adevărata sa patrie au fost filozofia şi poezia vieţuite în solitudine.
Petrarca este ... |
| Arpad BITAY (Budapesta, Budapesta, 1896 - Alba Iulia, Transilvania, 1937) Istoric literar maghiar din Romania. ... |
| Lazlo MOHOLY-NAGY (Bacsborsod, Bacs-Kiskun, 1895 - Chicago, Illinois, 1946) Pictor si sculptor maghiar. A urmat scoala de arta in Ungaria si a fost influentat de ideile cubiste. In anul 1920 s-a mutat la Berlin, fiind inspirat de constructivism. Doi ani mai tarziu a expus sculpturi din metal in primul sau show. Au urmat intr ... |
| Ibn Hussein ABDULLAH (Mecca, Hijaz, 1882 - Ierusalim, Palestina, 1951) Emir al Transiordaniei intre 1921-1946 si rege intre anii 1946-1949. Rege al Iordaniei intre anii 1949-1951. ... |
| Alexandru MACEDON (Pella, Macedonia, 356 - Babilon, Mesopotamia, 323) Rege al Macedoniei (336-323 î.Hr.), fiul lui Filip al II-lea si discipol al lui Aristotel. Domnia sa marcheaza începutul perioadei eleniste. A faurit un imperiu urias, cucerind Fenicia, Iudeea, Egiptul si Persia. Dupa moartea lui, Imperiul a fost ... |
| HAILE SELASSIE I (1892 - 1975) Imparat al Etiopiei al carui nume real a fost Tafari Makonnen. In anul 1916 a devenit regent si conducator de fapt al tarii. A fost incoronat in anul 1930. In timpul dominatiei fasciste italiene a emigrat (1936-1941). In timpul domniei sale a initiat ... |
| Gheorghe DOJA (Dalnic, Transilvania, 1470 - Timisoara, Banat, 1514) Taran secui, innobilat pentru faptele sale de arme din timpul luptelor antiotomane. Capetenie a unei ostiri organizate de papa Leon X pentru o cruciada antiotomana, ulterior anulata, a devenit conducatorul unei mari rascoale taranesti din Transilvani ... |
Personalitati celebrate in 17 mai
| Paul BUJOR (Beresti, Moldova, 1862 - Bucuresti, Muntenia, 1952) Biolog si scriitor. O viaţă bogată, desfăşurată în slujba ştiinţei şi a ideilor generoase. A fost timp de patru decenii profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi (1896— 1936) ... |
| Geo DUMITRESCU (Bucuresti, Muntenia, 1920 - Bucuresti, Muntenia, 2004) Poet si scriitor român. A urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, impunându-se în lumea literara înca din primul an de studii. Debuteaza, în 1941, la doar douazeci si unu de ani (cu placheta Aritmetica). Cinci ani mai târziu îi apar ... |
| Erno GALL (Oradea, Crisana, 1917 - Cluj-Napoca, Transilvania, 2000) Publicist si filozof, profesor la Universitatea din Cluj. S-a remarcat prin preocuparile sale in domeniile istoriei sociologiei si a problematicii umanismului contemporan. Lucrari: "Sociologia burgheza din Romania", "Intelectualitatea in viata social ... |
| Paul DUKAS (Paris, Paris, 1865 - Paris, Paris, 1935) Compozitor si critic muzical ... |
| Odd HASSEL (1897 - 1981) Chimist, profesor la Universitatea din Oslo. Prin cercetarile facute in domeniul izomeriei ciclohexanului a contribuit la dezvoltarea unui nou domeniu de studiu in chimia organica - Analiza conformationala. In anul 1969 a primit Premiul Nobel pentru ... |
| ALFONS XIII (Madrid, Madrid, 1886 - Roma, Roma, 1931) Rege al Spaniei intre anii 1902-1931 ... |
| Sandro (Alessandro Di Mariano Filipepi) BOTTICELLI (Florenta, Toscana, 1445 - Florenta, Toscana, 1510) Pictor italian, pe numele adevarat Alessandro di Mariano Filipepi, unul din cei mai mari reprezentanti ai Renasterii italiene. Frumusetea si gratia figurilor create de el, precizia liniilor si redarea miscarii fac din lucrarile sale o opera ce simbol ... |
| Idi AMIN DADA (Koboko sau Kampala, Koboko sau Kampala, 1924 - Jeddah, Mecca, 2003) Idi Amin Dada a instituit in Uganda un regim de teroare in urma caruia au fost ucisi 500.000 de oameni * Despre Idi Amin s-a afirmat ca pastra intr-un refrigerator capetele taiate ale adversarilor sai politici si ca practica canibalismul * In 1979 a ... |
Evenimente din 20 iulie
20/07/1910 - Ziua Aviatiei Militare Romane La 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu a realizat o premiera, zburand cu un aparat ... [ detalii ]
20/07/1969 - Omul a pasit pe Luna Neil Armstrong devine primul om care a pasit pe Luna. Primele sale cuvinte, ... [ detalii ]
|
|